Loading...

Fursecuri cu castane și bezea

Fursecurile pe care vi le voi prezenta aici sunt bune rău de tot. Nu s-a găsit nimeni până acum căruia să nu-i placă. Dacă ați ajuns până la...

fursecuri cu bezeaFursecurile pe care vi le voi prezenta aici sunt bune rău de tot. Nu s-a găsit nimeni până acum căruia să nu-i placă. Dacă ați ajuns până la rețeta aceasta, părerea mea este să le încercați măcar o dată.  

ce vom folosi:

3 albușuri de ou
300 g zahăr
200 g castane (fierte sau coapte)
200 g nuci sau alune
200 g făină
1 linguriță scorțișoară măcinată
1 linguriță cuișoare pisate
1/2 linguriță cacao sau ness
1 linguriță praf de copt

cum procedăm:

Batem spumă tare albușurile apoi adăugăm tot zahărul și bătem în continuare până se topește. Din spuma rezultată punem de-o parte 7-8 linguri iar în restul adăugăm toate ingredientele rămase în afară de cacao sau ness. Amestecăm bine și ne va rezulta un aluat din care formăm bile de mărimea unei nuci mai micuțe. Când punem bilele în tavă apăsăm cu buricul degetului să se aplatizeze și să se formeze o gropiță în mijlocul fiecăreia. După ce terminăm de așezat tot aluatul, punem în fiecare gropiță câte un vârf de linguriță din albușul bătut cu zahăr pe care îl oprisem la început. În ce mai rămâne din spuma de albuș amestecăm cacaoa sau nessul și cu ajutorul unei scobitori facem desene pe suprafața fiecărui fursec. Dacă nu ne-a mai rămas absolut de loc putem să le lăsăm albe sau să presărăm cacao sau ness deasupra. 
Se coc la 150ºC 15 minute apoi scădem temperatura cuptorului la 100ºC pentru încă 15 minute. Bezeaua trebuie să rămână albă iar fursecurile să rămână un pic moi. 
fursecuri deosebite

Trimiteți un comentariu

Comentarii sau întrebări. Doar cine nu trimite, nu primește răspuns.

emo-but-icon

Pagina de pornire item

Translate

Top 5

Sumar

Random Posts