Loading...

CIORBA DE PEȘTE ( SOMON )

De fapt ceea ce voi arăta eu aici este o supă cremă de somon. Foarte sățioasă și plăcută până și de copii. Cel puțin prințișorii mei o mănâ...

ciorbă de pește somonDe fapt ceea ce voi arăta eu aici este o supă cremă de somon. Foarte sățioasă și plăcută până și de copii. Cel puțin prințișorii mei o mănâncă cu mare plăcere. 
Cănd cumpăr pește eu de regulă îl rog pe vânzător să mi-l facă file și oasele să mi le dea separat. Rămâne atât de multă carne pe oasele acelea că este păcat de ele să le arunc. 
Se pot folosi și capetele peștilor dar eu am o puternică repulsie față de ele așa că nu le folosesc. 

ce folosim:

oasele cel puțin unui pește (în cazul de față am folosit oasele de la 2 somoni)
1 ceapă
1 morcov
1/2 țelină
3-4 linguri ulei
1/2 lămâie
sare, piper

cum procedăm:


Ceapa o curățăm, spălăm și tăiem mărunt ca pentru mâncare iar morcovul și telina, după ce le curățăm, le dăm prin răzătoare pe partea cu găuri mai mari. Când toate sunt pregătite, le punem într-o oală la călit cu 3-4 linguri de ulei și un pic de sare. Sarea o punem de la început ca să împiedicăm arderea cepei. Când uleiul devine galben de la morcov punem și oasele de pește și dacă aveți destulă tărie de caracter și capetele acestora. După ce carnea se albește puțin pe toate părțile turnăm cam 1-1,5 litri apă fiartă peste tot ce avem în oală și cănd incepe să clocotescă ne uităm la ceas să nu lăsăm mai mult de 20 minute să fiarbă. Dacă fierbe mai mult, peștele se iuțește. Așa că după trecerea a cel mult 20 minute oprim focul, scoatem din oală oasele de pește și alegem carnea de pe ele. (La faza asta eu trebuie să am grijă să nu prea fie copii prin jur căci și lor, ca și mie de altfel, le place peștele în orice ipostază).
Restul care a rămas în oală îl pasăm cu ajutorul blenderului de mână și apoi adăugăm carnea de pește pe care am reușit s-o adunăm de pe oase. 
ciorbă de pește somon

În sfârșit putem gusta din ciorbă și adăuga după gust sare, piper și zeamă de lămâie. Chiar dacă în fotografie am așezat lămâia lângă farfurie, eu prefer s-o storc până să duc ciorba la masă căci prințișorul meu cel mic are obiceiul să stoarcă prea multă în farfurie iar apoi nu mai mănâncă din cauză că devine prea acră. 

Trimiteți un comentariu

Comentarii sau întrebări. Doar cine nu trimite, nu primește răspuns.

emo-but-icon

Pagina de pornire item

Translate

Top 5

Sumar

Random Posts